Suspans: Cei șase vicepreședinți ai Comisiei Europene nu au fost încă validați

Europarlamentarii i-au supus, începând de săptămâna trecută, pe cei 26 de comisari nominalizaţi de Ursula von der Leyen unui proces de audiere care a totalizat aproape 80 de ore, dar această încercare nu a dus încă la un acord privind viitoarea Comisie Europeană, care ar trebui să-şi înceapă activitatea la 1 decembrie, scrie Politico.

Eurodeputații au aprobat 19 dintre cei 26 de comisari propuşi de von der Leyen, aceştia refuzând să ia o decizie cu privire la Olivér Várhelyi, comisarul propus de Ungaria, şi la cei şase vicepreşedinţi executivi – Kaja Kallas (Estonia), Raffaele Fitto (Italia), Roxana Mînzatu (România), Stéphane Séjourné (Franța), Teresa Ribera (Spania) şi Henna Virkkunen (Finlanda).

La o zi distanță, preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a convocat o reuniune la sediul său pentru a găsi o cale de urmat. Au participat şefii unora dintre grupurile principale ale Parlamentului, inclusiv Manfred Weber de la Partidul Popular European al lui von der Leyen, Iratxe García de la socialişti şi Valérie Hayer de la Renew.

Nici în urma reuniunii la nivel de partide nu s-a ajuns la un acord și este puțin probabil ca să se ajungă la o înțelegere, înainte de miercuri, 20 noiembrie, scrie POLITICO. În acea zi, şefii tuturor grupurilor politice urmează să se reunească pentru o reuniune obişnuită cu uşile închise.

Chiar dacă toate cele şapte candidaturi trec cu întârziere de audieri, mai există încă un obstacol final înainte ca noua Comisie Europeană să-şi poată începe activitatea: Parlamentul a programat, pentru 27 noiembrie, un vot asupra întregului pachet de 27 de comisari.

În cazul în care majoritatea deputaţilor aprobă Comisia, noua echipă a lui von der Leyen îşi va putea începe activitatea la 1 decembrie, conform planului. În caz contrar, Comisia are în vedere o dată de începere în 2025.

Facebook

Comentarii