Macron și Keir Starmer au marcat, la Paris, Armistițiul din 1918

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi premierul britanic, Keir Starmer, au marcat, ieri, la Paris, pe Champs-Elysées, cea de-a 106-a aniversare a Armistiţiului din 1918, potrivit Agerpres.

Cei doi lideri au celebrat astfel 120 de ani de la încheierea Antantei Cordiale între Franţa şi Regatul Unit, semnată în 8 aprilie 1904 pentru a aplana diferendele colonialiste între inamicii istorici.

Macron şi Starmer au avut o întrevedere în cursul dimineţii. Referitor la Ucraina, ei şi-au reafirmat ”hotărârea de a sprijini Kievul constant şi cât timp va fi necesar”, în contextul în care continuarea ajutorului militar din partea SUA pare mai mult ca niciodată pusă sub semnul întrebării odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

De asemenea, cei doi lideri şi-au reiterat dorinţa de ”a-şi continua eforturile” pentru revenirea păcii în Orientul Mijlociu şi de a coopera cu privire la ”migraţia în zona Canalului Mânecii, în special pentru combaterea reţelelor de traficanţi de persoane”.

În apropiere de Palatul prezidenţial, Emmanuel Macron şi Keir Starmer au depus câte o jerbă de flori în faţa statuii lui Georges Clemenceau, apoi în faţa celei a lui Winston Churchill, înainte de a fi intonate imnul Regatului Unit şi cel al Franţei.

În 11 noiembrie 1944, generalul Charles de Gaulle şi Winston Churchill marcaseră Armistiţiul sub Arcul de Triumf pentru prima dată de la eliberarea Franţei. 

Facebook

Comentarii