Prim-ministrul slovac, Robert Fico, va efectua, astăzi, o vizită în China, pe care a calificat-o drept extrem de importantă, dat fiind că în cadrul ei va semna împreună cu reprezentanţii gazdelor un număr total de 13 documente, transmite Agerpres.
Fico a respins criticile opoziţiei faţă de vizita sa, argumentând că ea nu contravine intereselor naţionale şi economice ale Slovaciei. ”China devine un jucător global decisiv şi cred chiar că o soluţionare a conflictului din Ucraina nu va fi posibilă fără participarea activă a Chinei’, a spus Robert Fico.
Şeful guvernului a respins şi acuzaţiile potrivit cărora vizita sa ar pune în pericol economia Slovaciei. Potrivit spuselor sale, dacă economia este ameninţată de ceva, acesta este Green Deal-ul aprobat de UE. În opinia lui Fico, Uniunea va trece prin vremuri economice dificile anul viitor drept rezultat al acestei decizii.
El a dat ca exemplu tarifele la autovehiculele electrice chinezeşti decise de UE şi retalierea aşteptată din partea Chinei.
Fico a adăugat că îl aşteaptă, de asemenea, o călătorie importantă în Brazilia, iar o altă deplasare importantă, prevăzută pentru anul viitor, va fi în Vietnam, a mai anunţat el.








