Șase țări, printre care Germania şi SUA, se opun aderării imediate a Ucrainei la NATO

Volodimir Zelenski întâmpină dificultăți majore în încercarea de a obține o invitație rapidă pentru aderarea Ucrainei la NATO, în condițiile în care Germania și Statele Unite se numără printre marile puteri care frânează acest demers, relatează surse citate de POLITICO.

Deși liderul ucrainean consideră că o astfel de invitație este „fundamentală” pentru securitatea țării sale în contextul războiului cu Rusia, oficiali americani și din cadrul Alianței au declarat sub protecția anonimatului că nu există, deocamdată, un consens pe această temă. Ambasadoarea americană demisionară la NATO, Julianne Smith, a subliniat într-un interviu că Alianța nu este încă pregătită să ofere Ucrainei statutul de membru.

„Nu am ajuns în punctul în care să putem face acest pas. Aderarea Ucrainei ar putea avea loc doar după încheierea războiului”, a declarat Smith. Într-un discurs recent, Zelenski a recunoscut că Germania, un susținător militar important, nu îl sprijină în această direcție. Olaf Scholz, cancelarul german, a fost unul dintre liderii sceptici privind o integrare rapidă a Ucrainei în NATO.

Reticența față acest plan nu vine doar din partea Germaniei și Statelor Unite. Ungaria și Slovacia, conduse de guverne populiste pro-Kremlin, se opun în mod activ acestei idei. Premierul ungar Viktor Orban a calificat planul de aderare al Ucrainei drept „terifiant”, iar omologul său slovac, Robert Fico, a avertizat că această mișcare ar putea declanșa un „al Treilea Război Mondial”.

Alte țări europene, precum Belgia, Slovenia și Spania, preferă să adopte o atitudine rezervată și se ascund în spatele opoziției manifestate de Washington și Berlin, fără a exprima o poziție fermă, scrie POLITICO. În schimb, statele baltice și Polonia rămân puternice susținătoare ale integrării Ucrainei în NATO. „Suntem solidari cu Ucraina în această privință”, a declarat recent premierul polonez Donald Tusk.

Cu toate acestea, administrația Biden continuă să susțină că aderarea Ucrainei la NATO va fi posibilă doar după încheierea războiului, fără a fixa un termen pentru acest proces. Liderii de la Washington și Berlin sunt atenți să nu implice direct NATO în conflictul actual, pentru a evita o escaladare și mai gravă a războiului.

Zelenski și-a intensificat presiunile pentru această aderare în contextul viitoar eloralegeri din SUA, temându-se că o eventuală victorie a lui Donald Trump ar putea diminua drastic sprijinul american pentru Ucraina.

Facebook

Comentarii