Purtătorul de cuvânt la PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat, la sediul PSD, că revenirea lui Victor Ponta în partid aduce valoare social-democraților, acesta fiind un „premier de succes” al României.
„După cum ştiţi, nu este singurul membru al PSD exclus în epoca domnului Dragnea care a fost reprimit în partid. Este cazul şi al domnului Tudose, este şi cazul domnului Neacşu”, a amintit Romașcanu.
El a spus că Victor Ponta este unul „dintre cei mai buni premieri”, lucru care va ajuta partidul. „Domnul Ponta este un fost premier al României de succes, unul din cei mai buni premieri, cum şi media a subliniat acest lucru. Este un om cu notorietate şi care cu certitudine aduce valoare PSD”, a spus Lucian Romaşcanu.
El a adăugat că Victor Ponta nu îşi doreşte să mai deţină funcţii la nivel înalt, în Guvern sau în Parlament.
Purtătorul de cuvânt al PSD a menţionat că pe listele partidului pentru alegerile parlamentare se vor regăsi şi foşti membri de la PUSL, alături de Cristian Popescu-Piedone.
„Din ce ştiu eu, au existat aceste negocieri şi vor fi câţiva oameni pe care PSD îi va avea pe liste în urma discuţiilor cu PUSL. Nu pot să vă confirm numele”, a mai afirmat Romașcanu.
Purtătorul de cuvânt al PSD a precizat că, în cazul acestora, este obligatorie înscrierea lor în partid, „atât timp cât sunt pe listele PSD”.









