Nasrallah, liderul Hezbollah, a fost omorât într-un atac israelian

Gruparea libaneză şiită pro-iraniană Hezbollah a confirmat sâmbătă că liderul său, Hassan Nasrallah, a fost ucis, informează agențiile internaționale de presă. Odată cu el a murit și nr. 3 al mișcării, Ali Karake, după ce zilele trecute un atac israelian l-a omorât pe nr. 2 în ierarhia Hezbollah, Ibrahim Aqil.

Uciderea liderului Hezbollah a fost anunţată inițial sâmbătă dimineață de armata israeliană, care a transmis că Hassan Nasrallah a fost ucis vineri, într-un atac masiv asupra suburbiilor din sudul capitalei Beirut.

Întreaga conducere a grupării Hezbollah a fost lichidată, om cu om, de către Israel.

„Sayed Hassan Nasrallah s-a alăturat colegilor săi martiri (…), al căror marş l-a condus timp de aproape treizeci de ani”, a anunţat un comunicat de presă al grupării libaneze pro-iraniene. Potrivit comunicatului, secretarul general al puternicei formaţiuni armate a fost ucis împreună cu alţi membri ai grupării „într-un raid sionist perfid în suburbiile de sud ale Beirutului”.

Atacul „demonstrează nu numai capacități tehnologice enorme, ci și măsura în care Israelul s-a infiltrat în Hezbollah” – James Dorsey, cercetător la Institutul din Orientul Mijlociu de la Universitatea Națională din Singapore.

Hezbollah nu a precizat numele celorlalţi membri ai grupării Hezbollah ucişi în această lovitură violentă care a făcut cel puţin şase morţi, conform autorităţilor, şi a provocat prăbuşirea a şapte imobile, potrivit canalului de ştiri al-Manar al mişcării libaneze.

Liderul Hezbollah, considerat drept cel mai puternic om din ţară, era adorat de susţinătorii săi. El trăia ascuns de la războiul din 2006 cu Israel şi a apărut rareori în public.

Decedat la vârsta de 64 de ani, a fost liderul carismatic al Hezbollah din 1992, când i-a succedat lui Abbas Moussaoui, asasinat de Israel.

Hezbollah este cea mai influentă dintre formaţiunile „axei rezistenţei” – promovată de Iran împotriva Israelului, reunind mişcarea palestiniană Hamas, rebelii Houthi din Yemen şi grupări irakiene, notează AFP, preluată de Agerpres.

Facebook

Comentarii