SUA impun sancțiuni unei rețele financiare care facilitează plăți între Rusia și Coreea de Nord

Departamentul de Trezorerie al Statelor Unite a anunțat, joi, noi sancțiuni care vizează o rețea formată din cinci grupuri și o persoană, cu sediul în Rusia și regiunea georgiană Osetia de Sud, acuzate că au facilitat plăți între Rusia și Coreea de Nord.

„Acțiunea de astăzi trage la răspundere entitățile care au asistat Republica Populară Democrată Coreea (RPDC) și au evitat sancțiunile impuse Rusiei”, a transmis Departamentul de Trezorerie, conform Reuters.

Potrivit autorităților americane, Rusia devine tot mai dependentă de Coreea de Nord pentru achiziționarea de arme. Noile sancțiuni expun modul în care administrația condusă de președintele rus Vladimir Putin utilizează mecanisme financiare ilegale pentru a-i permite Coreei de Nord accesul la sistemul bancar internațional, în ciuda sancțiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU.

Sancțiunile SUA au fost anunțate la câteva zile după întâlnirea dintre liderul nord-coreean Kim Jong Un și Serghei Șoigu, un important oficial rus în domeniul securității, în cadrul căreia s-a discutat despre extinderea cooperării strategice între cele două națiuni.

Facebook

Comentarii