Extremiștii de stânga cer destituirea lui Macron

Biroul Adunării Naționale a Franței a declarat admisibilă procedura de destituire a președintelui Emmanuel Macron, inițiată de extremiștii de stânga de la La France Insoumise (LFI). Votul a fost strâns, cu 12 voturi pentru și 10 împotrivă, marcând o premieră în istoria celei de-a Cincea Republici.

Deși votul a fost favorabil inițierii procedurii, perspectivele ca destituirea lui Macron să se concretizeze sunt extrem de reduse. Procedura a fost demarată de LFI pentru a contesta „deriva autoritară fără precedent în regimurile parlamentare și în sistemul democrației reprezentative”, având la bază o petiție care a adunat peste 300.000 de semnături.

Procedura de destituire va fi acum examinată de Comisia Juridică a Adunării și, ulterior, va fi supusă votului în Parlament . Pentru a fi adoptată, rezoluția trebuie să obțină aprobarea a două treimi dintre deputați – adică 385 din 577. Dacă rezoluția este aprobată, aceasta va fi trimisă Senatului, unde majoritatea este deținută de partidele de dreapta și aliații lor centriști.

Având în vedere configurația politică actuală, destituirea lui Macron pare improbabilă. Mai mult, Marine Le Pen, președintele Rassemblement National (RN) în Adunarea Națională, a condamnat inițiativa ca fiind o „comedie sinistră“ orchestrată de stânga, acuzând-o de răspândirea „dezintegrării și haosului“.

În ciuda acestor obstacole, deputații LFI, inclusiv Antoine Léaument, au salutat votul ca pe o „ripostă parlamentară necesară“. Liderul LFI, Jean-Luc Mélenchon, a convocat demonstrații în toată Franța pentru sâmbătă, 21 septembrie, cu scopul de a-l destitui pe Macron.

Fostul prim-ministru Gabriel Attal, actual lider al grupului parlamentar al partidului prezidențial în Adunare, a criticat vehement „această moțiune și această dezbatere“, descriind-le ca fiind „o declarație de război asupra instituțiilor noastre“, relatează EURACTIV.

Facebook

Comentarii