Parlamentul regiunii Catalonia din Spania l-a desemnat, ieri, ca şef al guvernului regional de la Barcelona pe socialistul Salvador Illan, apropiat al premierului spaniol Pedro Sanchez, transmit Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.
Socialiştii s-au clasat pe primul loc la alegerile regionale din mai, iar separatiştii au pierdut astfel puterea în Catalonia, după mai mult de un deceniu.
Totuşi, apariţia la Barcelona, în cursul zilei de ieri, a liderului secesionist Carles Puigdemont, pe numele căruia există un mandat de arestare, ar putea anunţa noi probleme, apreciază Reuters.
Puigdemont, care s-a exilat în Belgia după tentativa nereuşită de proclamare a independenţei Cataloniei în 2017, a participat la un miting unde a ţinut un discurs în faţa câtorva mii de susţinători. După discursul său, el a dispărut înainte să poată fi reţinut de autorităţi. El a cerut – fără succes – amânarea învestiturii lui Illa.










