Israelul a atacat poziții ale Hezbollah în sudul Libanului

Forţele aeriene israeliene au atacat, la primele ore ale zilei, poziţii ale Hezbollah din sudul Libanului, în timp ce Israelul aşteaptă represalii din partea grupării şiite pro-iraniene, alături de Teheran, după asasinarea a doi înalţi oficiali aparţinând Hezbollah şi Hamas, informează EFE și Agerpres.

Hezbollah şi-a intensificat atacurile asupra teritoriului israelian în ultima săptămână după asasinarea liderului său militar Fuad Shukr, pe 30 iulie, la Beirut, într-un atac israelian.

Gruparea şiită libaneză, un aliat al Iranului, a lansat miercuri rachete şi drone, în special către Înălţimile Golan ocupate, la care Israelul a răspuns în timpul nopţii bombardând zona Sejud „pentru a distruge lansatorul folosit de unitatea aeriană a Hezbollah pentru a efectua atacul”, a informat armata israeliană.

Tensiunea de la graniţa dintre Israel şi Liban a ajuns la cel mai înalt nivel din 2006, cu o intensificare a schimburilor de focuri începând din octombrie, violenţe în care şi-au pierdut viaţa aproape 600 de persoane, majoritatea de partea libaneză şi din rândul luptătorilor Hezbollah. De parte israeliană şi-au pierdut viaţa 47 de persoane.

A doua zi după uciderea comandantului şef al Hezbollah, Israelul l-a ucis pe liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran, asasinate pentru care atât Hezbollah, cât şi regimul de la Teheran au anunțat că vor fi represalii.

Facebook

Comentarii