Schimbul de deţinuţi la scară mare între Rusia şi mai multe ţări occidentale nu are nicio influenţă asupra unui potenţial efort diplomatic de a pune capăt conflictului din Ucraina, a declarat consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan, relatează dpa și Agerpres.
Jake Sullivan a spus că nu vede nicio legătură între negocierile dintre Rusia, Belarus şi mai multe state occidentale pentru schimbul de deţinuţi şi războiul dintre Rusia şi Ucraina.
„Nu vedem o legătură între negocierile pentru eliberarea unor persoane deţinute şi orice potenţial efort diplomatic privind războiul din Ucraina”, a declarat Sullivan la Washington, când a fost întrebat dacă negocierile de succes privind schimbul de deţinuţi ar putea duce şi la convorbiri de pace.
„Vedem aceste lucruri ca fiind pe trasee separate”, a mai spus Sullivan.
Rusia, Belarus şi mai multe state occidentale au efectuat un schimb ce a implicat un număr total de 26 de deţinuţi pe un aeroport din Ankara, într-o operaţiune fără precedent la care au fost participat serviciile speciale turce.
Printre cei eliberaţi se află figuri ale opoziţiei şi critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin.
În schimbul lor, Germania, SUA şi ţările partenere au eliberat persoane din Rusia suspectate de spionaj, dar şi un bărbat care ispăşea o pedeapsă la închisoare pe viaţă în Germania pentru uciderea unui cecen exilat ziua în amiaza mare, într-un parc din centrul Berlinului, în 2019.










