Victor Negrescu este vicepreşedinte al Parlamentului European. Dragoş Benea este noul preşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională. Vicepreşedinte al Subcomisiei pentru Securitate şi Apărare a fost ales marți social-democratul Mihai Tudose.
Vicepreşedinte al Comisiei pentru Control Bugetar este Claudiu Manda, iar pentru o poziție de vicepreşedintă a Comisiei pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor a fost desemnată Maria Grapini.
De la PNL, Siegfried Mureşan este vicepreședinte al Grupului PPE, iar Daniel Buda a fost ales marți prim-vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European, în vreme ce Rareș Bogdan a fost ales vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri externe.
Cei 33 de europarlamentari români fac parte din mai multe comisii ale Parlamentului European, comisii care și-au prezentat, astăzi, configurația pentru următorii 5 ani de mandat.
Potrivit Hotnews, sunt patru comisii ale PE care au fost vizate îndeosebi de europarlamentarii români. Este vorba de comisia de afaceri externe (AFET), cea de dezvoltare regională (REGI), de industrie și energie (ITRE) și de transport (TRAN).
Mai există și comisii în care mai mulți europarlamentari români au dorit să fie membri supleanți, cum ar fi comisia pentru mediu și sănătate (ENVI), cea de agricultură (AGRI), și în comisia care rezolvă petiții venite din partea cetățenilor europeni (PETI).

În acest mandat, niciun europarlamentar român nu este membru în subcomisia pentru politici fiscale (FISC), deși România este implicată în procesul de aderare la OCDE.
O altă comisie în care nu se regăsește nici un europarlamentar român este cea pentru dezvoltare (DEVE), care se ocupă cu politicile europene dedicate țărilor în curs de dezvoltare.










