Serviciile de securitate franceze au zădărnicit un potențial plan de atac terorist la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
Potrivit France24, forțele de securitate au reținut un suspect de extremă dreaptă care se pregătea să comită atacuri în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris.
Tânărul de 18 ani, care era administratorul unui grup pe Telegram numit „Divizia Ariană Franceză”, este în prezent interogat de poliția antiteroristă, după arestarea sa în nord-estul Franței.
În grupul său pe Telegram, el a emis amenințări cu bombe în perioada desfășurării Jocurilor Olimpice, programate să aibă loc între 26 iulie și 11 august.
Adam Neamțu










