Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 9-11 iulie, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai NATO, care va avea loc la Washington, a informat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă.
Summitul din acest an este unul aniversar, marcând 75 de ani de la înfiinţarea NATO, cea mai puternică alianţă politico-militară din istorie.
Administraţia Prezidenţială subliniază şi că ţara noastră marchează în acest an două decenii de la aderarea la NATO, apartenenţă care a adus cetăţenilor români cele mai solide garanţii de securitate din istorie.
În cadrul summitului, liderii vor adopta decizii importante cu privire la consolidarea sprijinului pe termen lung pentru Ucraina, oferind mai multă predictibilitate acestuia. Totodată, liderii aliaţi vor agrea asupra întăririi şi a modernizării pe mai departe a posturii de descurajare şi apărare colective.
Programul Summitului va include trei reuniuni la cel mai înalt nivel ale Consiliului Nord-Atlantic, inclusiv în formate cu Ucraina, Uniunea Europeană şi partenerii NATO din Indo-Pacific, precum şi un eveniment aniversar.
De asemenea, vor fi adoptate mai multe documente oficiale, printre care Declaraţia Summitului şi o Declaraţie a Consiliului NATO-Ucraina.
„Preşedintele României va evidenţia, în sesiunile de lucru, importanţa crucială a legăturii transatlantice şi a apărării colective, în baza Articolului 5. În acest sens, va susţine deciziile Aliate privind consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare şi va solicita acordarea unei atenţii sporite Flancului Estic şi Mării Negre, regiune de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică”, informează Administraţia Prezidenţială.
În cadrul reuniunii, România va susţine pachetul de sprijin substanţial pentru Ucraina.









