Sondaj în Franța: Partidul lui Le Pen nu va obține majoritatea absolută

Un sondaj Harris Interactive, realizat înaintea turului doi de duminică, unul îndelung așteptat în Franța, arată că partidul de extremă dreapta a lui Marine Le Pen, Adunarea Națională (RN), va câștiga alegerile, dar nu va fi suficient să obțină și majoritatea absolultă pentru a forma guvernul, scrie, într-o amplă documentare, Hotnews.

Mai precis, este de așteptat ca RN și aliații săi să obțină doar 190 până la 220 de locuri, din cele 289 de locuri necesare.

De cealaltă parte, alianța de stânga Noul Front Popular ar obține între 159 și 183 de locuri, în timp ce coaliția centristă Ensemble, a președintelui Macron, ar obține între 110 și 135 de locuri.

Este primul sondaj publicat după decizia politicienilor din mai multe partide franceze de a forma un așa-numit „front republican” împotriva RN, partidul condus de Marine Le Pen și Jordan Bardella.

Peste 200 de candidați de toate culorile politice, dar în special cei din partea stângii franceze și grupării centriste a lui Macron, Ensemble, și-au retras candidaturile și au decis să-l susțină pe candidatul cel mai bine plasat, care se opune RN.

Ei se calificaseră în turul al doilea de scrutin în circumscripțiile lor, fără a avea însă șanse mari la victoria finală, și au împiedicat, prin retragerea lor, o dizolvare a votului care ar fi avantajat partidul lui Marine Le Pen.

Dacă datele sondajului se vor confirma duminică, se va dovedi că mișcarea de formare a „frontului republican” împotriva RN a dat roade.

O singură necunoscută este dacă, la vot, alegătorii francezi vor respecta înțelegerile electorale făcute de partidele lor și vor da curs apelului lor pentru un vot anti-RN.

Facebook

Comentarii