Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, a declarat, ieri seară, la recepția tradițională care se organizează pe peluza ambasadei americane cu ocazia Zilei Independenței, că angajamentul SUA faţă de România este de neclintit, lăudând țara noastră pentru angajamentele pe care le-a dus la îndeplinire în cadrul NATO.
„În această seară, sărbătorim cea de-a 248 -a aniversare a Independenţei Americane şi cel de-al 27-lea an al parteneriatului strategic între SUA şi România şi prietenia durabilă dintre ţările noastre”, a spus ambasadoarea în discursul său, pe care l-a susținut în limba română.
Ea a afirmat că Parteneriatul strategic al SUA cu România este construit pe valori democratice comune, relaţii economice, legături profunde între oameni şi cooperare în domeniul securităţii şi apărării.
„Ca parteneri şi aliaţi în NATO, angajamentul nostru faţă de România este de neclintit şi esenţial pentru protejarea valorilor noastre comune şi a modului nostru de viaţă”, a accentuat diplomatul american.
Preluând aprecierile președintelui Joe Biden, Kathleen Kavalec a spus că România a depăşit toate aşteptările ca aliat puternic în NATO.
„Felicitări României pentru celebrarea a 20 de ani în NATO în acest an. După cum a spus recent preşedintele Biden, România a depăşit toate aşteptările ca aliat puternic”, a afirmat ambasadoarea SUA.
„Aşteptăm cu nerăbdare să sărbătorim cu dvs, săptămâna viitoare, cea de-a 75-a aniversare a NATO, o alianţă care a devenit mai mare, mai puternică şi mai unită ca niciodată”, a completat Kathleen Kavalec, făcând referire la summitul NATO, care se va organiza la Washington.
Kathleen Kavalec a făcut referire și la poporul ucrainean care își continuă lupta și a adresat mulțumiri României pentru sprijinul acordat acestuia, „în momentele lor de cumpănă”.
„Aţi oferit un sprijin umanitar, politic, economic și militar semnificativ vecinilor dumneavoastră şi ştiu că România este pregătită să ajute la reconstrucţia Ucrainei, atunci când va veni acel moment de importanţă majoră”, a afirmat ambasadoarea SUA.
La recepția de la Ambasada SUA au participat președintele Klaus Iohannis și premierul Marcel Ciolacu.










