Klaus Iohannis merge la Bruxelles. Noua conducere a UE, pe agendă

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la summitul Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, printre subiectele abordate fiind și numirile în funcțiile-cheie ale Uniunii Europene.

Potrivit administrației prezidențiale, agenda reuniunii include teme de actualitate, precum situaţia din Ucraina, securitatea şi apărarea Uniunii Europene, situaţia din Orientul Mijlociu, migraţia, Marea Neagră, Republica Moldova şi negocierile pentru funcțiile din noua legislatură a UE.

Referitor la Ucraina, preşedintele Iohannis „va reitera necesitatea continuării sprijinului pe toate dimensiunile, cu un accent particular pe asigurarea unui răspuns adecvat la nevoile militare imediate”.

Totodată, el va accentua importanţa continuării sprijinului pentru Republica Moldova, atât la nivel european, cât şi în plan bilateral.

În domeniul securităţii şi apărării, liderii Uniunii Europene vor continua discuţiile de la Consiliul European din martie 2024. În context, Klaus Iohannis va pleda pentru o acţiune puternică a Uniunii în vederea întăririi capacităţilor sale de apărare, în deplină complementaritate cu NATO.

Având în vedere faptul că Marea Neagră a intrat într-o nouă dinamică, din punct de vedere politic, securitar şi al conectivităţii, preşedintele României va pleda pentru o nouă abordare strategică a Mării Negre, la nivel european.

În privinţa situaţiei din Orientul Mijlociu, preşedintele României va insista ca UE să militeze pentru aplanarea conflictului din Fâșia Gaza.

Iohannis nu se află în cărțile UE

În ceea ce priveşte viitoarea legislatură a UE, şeful statului român se va pronunţa pentru o abordare constructivă şi pentru o tranziţie rapidă şi lină între cele două mandate, „care să ţină seama de interesul comun al statelor membre, precum şi de aşteptările legitime ale cetăţenilor europeni, care şi-au demonstrat ataşamentul proeuropean cu ocazia alegerilor din 6-9 iunie”, informează administrația prezidențială.

Șeful statului, care a renunțat la candidatura pentru șefia NATO, în favoarea olandezului Mark Rutte, nu se află în cărți pentru nici una dintre cele trei funcții de conducere ale UE.

Ursula von der Leyen este sprijinită pentru al doilea mandat la Comisia Europeană, iar, la Consiliul European, social-democrații europeni îl vor pe portughezul Antonio Costa.

La conducerea diplomației UE, s-au impus liberalii europeni care au propus-o pe Kaja Kallas, premierul Estoniei.

Facebook

Comentarii