PSD și PNL nu au reușit să ajungă la o înțelegere pe data alegerilor prezidențiale. După trei ore de discuții, ședința din coaliție s-a terminat fără nici un rezultat, fiind programată o nouă rundă de dialog – a treia – pentru vineri.
PSD a cerut liberalilor ca, până vineri, să aleagă între cele două variante: 15 și 29 septembrie, pentru organizarea primul tur prezidențial.
„Rămâne ca în cursul acestei săptămâni, domnul Predoiu (n.r. – Cătălin Predoiu), care are două hotărâri pe masă, sa decidă, împreună cu PNL, care din cele doua date le sunt favorabile: 15 sau 29 septembrie. Noi am făcut aceasta concesie să acceptăm și data de 29 septembrie”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu.
El a adăugat că PSD nu poate fi de acord cu devansarea scrutinului prezidențial pentru că „unii nu pot să ajungă în turul doi”. Întrebat dacă se referă la Nicolae Ciucă, Romașcanu a replicat că „a văzut sondaje care arătau că un candidat al PNL nu intră în turul doi”.
PNL susține varianta alegerilor cât mai aproape de termenul constituțional. Potrivit prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, liberalii au propus data de 10 noiembrie – primul tur și 24 noiembrie – al doilea tur. Ei argumentează că, în vară, nu poate fi desfășurată campania electorală, fiind perioada concediilor.
Potrivit analiștilor, liberalii ar susține un termen mai îndepărtat pentru a câștiga timp pentru campanie. Pe de altă parte, PSD ar susține varianta alegerilor în septembrie pentru a putea fructifica electoral decizia de majoare a pensiilor, care va avea loc în septembrie.
Întrebat și dacă PSD l-ar susține pe liberalul Nicolae Ciucă la prezidențiale, Romașcanu a declarat că, dimpotrivă, cel mai bine cotat în sondaje și liderul partidului care a câștigat alegerile este candidatul PSD.
Potrivit acestuia, Marcel Ciolacu va face și un anunț privind candidatura sa, după ce toate deciziile „asumate în primăvară” vor fi încheiate.










