Comisia Europeană aprobă României și Portugaliei fonduri din PNRR

Comisia Europeană a decis, ieri, să ridice suspendarea plăţii de 37,2 milioane de euro către România şi de 714 milioane de euro către Portugalia, după ce a recunoscut că ambele țări au făcut progrese în ceea ce privește PNNR-urile.

În opinia executivului comunitar, anumite jaloane şi ţinte nu au fost îndeplinite în mod satisfăcător în cererea de plată nr.2 a României şi nr. 3 și 4 ale Portugaliei.

În cazul României, este vorba de două jaloane care nu au fost îndeplinite în mod satisfăcător, ceea ce a dus la reţinerea sumei de 53,4 milioane de euro.

După suspendarea iniţială, România a fost încurajată să ia măsuri pe o perioadă de şase luni.

Jalonul 133 – îndeplinit, mai rămîne Jalonul 129

Mai exact, în iunie 2023, jalonul 129 – legat de capacităţile de producţie de hidrogen verde și jalonul 133 – referitor la emisii de dioxid de carbon, au fost considerate că nu au fost îndeplinite în mod satisfăcător.

Folosind timpul suplimentar pe care l-a avut la dispoziție, România a implementat o serie de acţiuni efective, care au accelerat decarbonizarea industriei sale.

Țara noastră a convins, astfel, Comisia Europeană, care a concluzionat că jalonul 133 este acum îndeplinit.

În legătură cu jalonul 129, executivul comunitar a notificat România că este încă neîndeplinit. Acum, țara noastră are la dispoziţie încă două luni pentru a trimite Comisiei observaţii suplimentare.

Cererea de plată nr.2 a fost trimisă în decembrie 2023 și are o valoare de 2,8 miliarde de euro – pentru care este nevoie de îndeplinirea a 49 de jaloane.

Facebook

Comentarii