China amenință UE cu război comercial

Ministerul Comerțului din China a emis un avertisment către Uniunea Europeană în legătură cu recenta escaladare a fricțiunilor comerciale, amenințând cu posibilitatea unui conflict comercial extins. Potrivit informațiilor furnizate de Reuters, preluate de Digi24,, reprezentantul ministerului chinez a subliniat că „responsabilitatea pentru intensificarea situației revine în totalitate părții europene”.

„China speră să găsească un compromis cu Uniunea Europeană, să gestioneze disputele prin dialog și să evite escaladarea fricțiunilor comerciale sau scăparea acestora de sub control”, a declarat oficialul de la Beijing într-un comunicat.

În replică la intensificarea tensiunilor comerciale, Beijingul a anunțat că a demarat o investigație antidumping privind importurile de carne de porc și produsele sale secundare din Uniunea Europeană. Termenul de finalizare a investigației este stabilit pentru 17 iunie 2025, cu posibilitatea de prelungire cu șase luni, dacă va fi necesar.

Această acțiune vine în contextul în care Comisia Europeană a amenințat cu impunerea de tarife vamale suplimentare pentru vehiculele electrice chineze începând din 4 iulie, o decizie care a stârnit îngrijorare printre companiile globale din industria alimentară.

Facebook

Comentarii