Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, urmează să ajungă în Coreea de Nord, mâine, iar Kim Jong Un îi pregăteşte de pe acum o primire fastuoasă.
Ar fi prima vizită la Phenian a liderului de la Kremlin în ultimii 24 de ani şi un gest de reciprocitate după vizita lui Kim în Extremul Orient rus, în septembrie anul trecut, scrie Agerpres.
Kim doreşte să profite de vizita lui Putin pentru a întări relaţiile ţării sale cu Moscova, scrie presa sud-coreeană. El i-a întâmpinat personal pe preşedintele sud-coreean Moon Jae-in în septembrie 2018, şi pe preşedintele chinez Xi Jinping, în iunie 2019.
Aşadar, preşedintele rus se poate aştepta să fie primit la aeroport cu o ceremonie din care nu va lipsi intonarea imnurilor naţionale ale Rusiei şi Coreei de Nord, salve de focuri şi trecerea în revistă a gărzii de onoare nord-coreene. Se așteaptă ca Putin să se deplaseze, apoi, într-un vehicul deschis, cu saluturi pentru o mulţime entuziastă la plecarea de pe aeroport, cum s-a procedat şi la vizitele lui Moon şi Xi.
Kim ar putea folosi chiar limuzina Aurus Senat primită cadou de la Putin la începutul acestui an, demonstrând astfel legătura specială cu acesta şi subminând sancţiunile internaţionale care interzic Coreei de Nord primirea de articole de lux.
Putin va fi probabil găzduit, ca şi Xi în 2019, la Palatul pentru Oaspeţi Kumsusan, înconjurat de un lac şi o alee printre copaci.
Pentru delegaţia rusă, se pregătesc și paradele militare nord-coreene spectaculoase.








