Conferința de pace pentru Ucraina va avea un al doilea summit

Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, scrie Agerpres.

Între ţările care nu au susţinut declaraţia se numără şase state din grupul G20 al principalelor economii ale lumii – Brazilia, Mexic, Arabia Saudită, Africa de Sud, India şi Indonezia.

Nici Armenia, Bahrein, Thailanda, Libia, Emiratele Arabe Unite, Columbia şi Vaticanul nu au semnat.

Conferinţa de pace pentru Ucraina, organizată la cererea Kievului şi la care Rusia nu a fost invitată, a avut loc sâmbătă şi duminică în staţiunea elveţiană Burgenstock.

Deși reuniunea a adus pacea mai aproape de Ucraina, nu se va ajunge la pacea reală doar cu un pas, iar drumul până la ea va necesita răbdare şi determinare, a declarat duminică preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în finalul discuţiilor.

„Nu a fost o negociere de pace pentru că (preşedintele rus Vladimir) Putin nu este serios în privinţa opririi războiului, ci insistă asupra capitulării, cedării de teritoriu de către Ucraina, chiar dacă nu este vorba de teritoriu ocupat în prezent”, a adăugat ea.

În ceea ce îl priveşte, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a explicat în conferinţa de presă că participanţii la summit au convenit să continue lucrul în grupuri speciale şi că, după ce planurile de acţiune pentru pace vor fi gata, va putea fi organizat un al doilea summit.

Facebook

Comentarii