Războiul sondajelor: Mai crede cineva cifrele aruncate pe piață?

Campania electorală pentru alegerile locale pe Capitală se încheie cu sondaje care anunță câștigători diferiți și ierarhii contradictorii.

Astfel, potrivit unui sondaj comandat de PSD, candidatul social-democrat Gabriela Firea ar câștiga alegerile de duminică, cu un procent de 32%. Ea ar fi urmată la numai un procent distanță – 31% – de actualul edil, Nicușor Dan, care candidează independent și este susținut de Alianța Dreapta Unită.

Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL, s-ar situa pe locul al treilea, cu 11% din voturi, urmat de Sebastian Burduja (PNL) – 9%, Diana Șoșoaca – 5% și Mihai Enache (AUR) – 4%.

Potrivit Hotnews.ro, un al doilea sondaj, realizat de compania AtlasIntel, îl dă câștigător, la mare distanță față de ceilalți contracandidați, pe Nicușor Dan – cu 44%. El ar fi urmat de Gabriela Firea, cu 21,1%, de Cristian Popescu Piedone, cu 15% și de Sebastian Burduja, cu 7.6%. 

Ieri, și PNL a dat publicității un sondaj, potrivit căruia Nicușor Dan și Sebastian Burduja s-ar afla aproape la egalitate: 26,4% ar avea Nicușor Dan și 26,2% Sebastian Burduja. În sondajul liberalilor, Gabriela Firea ar avea 21%, iar Cristian Popescu Piedone – 16%.

Facebook

Comentarii