Topul orașelor din țară în care s-ar muta românii

Braşovul conduce într-un top al orașelor în cei mai mulţi români s-ar muta și pe care ar vrea să-l viziteze, potrivit unui studiu realizat la solicitarea „Destinaţii Vizionare”, citat de Digi24.

„Avantajele noastre sunt cele oferite de mediul înconjurător, de oamenii care locuiesc aici, de investiţiile într-un sistem de învăţământ de calitate, dar şi de cele care transformă oraşul nostru într-un model de sustenabilitate, astfel încât Braşovul este oraşul în care îţi place să trăieşti şi să munceşti”, a afirmat primarul Brașovului, Allen Coliban.

Ceea ce îi face pe români să aleagă Brașovul este, îndeosebi, natura şi aerul curat pe care le oferă cu predilecție acest oraș.

Conform acestui studiu, Braşovul este urmat, în ordine, în topul oraşelor în care s-ar muta românii de: Cluj- Napoca, Sibiu, Oradea, Timişoara, Constanţa şi Bucureşti.

Potrivit acestuia, Braşovul ocupă tot prima poziţie în ceea ce priveşte oraşul pe care românii îşi doresc să îl viziteze, fiind urmat de Sibiu şi Constanţa.

Dar şi în ceea ce priveşte recomandarea ca destinaţie turistică, capitol la care Brașovul este tot lider, urmat de Oradea şi Sibiu.

Facebook

Comentarii