Au început lucrările la metroul din Cluj

Lucrările pentru construcția metroului din Cluj-Napoca au început, astăzi, în prezenţa premierului Marcel Ciolacu, a preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi a primarului Emil Boc.

„Construcția metroului clujean este finanţată de Ministerul Transporturilor prin PNRR, dar derulată de Primăria Municipiului Cluj-Napoca”, a precizat ministrul Sorin Grindeanu.

Valoarea totală a contractului este de 13,69 miliarde de lei (2,7 miliarde de euro), din care: 1,48 de miliarde de lei – fonduri PNRR, 41 de milioane de lei de la bugetul Primăriei, iar 10,04 miliarde de lei de la bugetul de stat.

Contractul de proiectare şi execuţie a fost semnat anul trecut cu o asociere de constructori turci, polonezi, români și francezii de la Alstom.

Linia de metrou va deveni complet funcţională în 2031, când se mizează pe un număr de 164.000 de călători/zilnic.

Clujenii vor avea la dispoziţie, din acel moment, o linie de metrou uşor în lungime de peste 21 de kilometri şi 19 staţii. Potrivit Cluj24, lucrările vor începe din cartierul Terra, din localitatea Florești.

Tot astăzi a fost inaugurată și extinderea terminalului de plecări al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, o investiţie de peste 366 de milioane de lei.

Facebook

Comentarii