Biden: SUA vor apăra Taiwanul, în cazul unei invazii chineze

Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat, într-un interviu pentru revista Time, că armata americană ar putea fi folosită pentru a apăra Taiwanul, în cazul unei invazii chineze, scrie Agerpres.

Întrebat ce fel de opţiuni ar putea fi pe masă, inclusiv dacă ar putea implica trimiterea de trupe, Biden a spus că „va depinde de circumstanţe”.

Nu este prima dată când Biden menţionează această posibilitate, înfuriind China, care revendică Taiwanul ca teritoriu propriu.

Biden a declarat că i-a transmis preşedintelui chinez Xi Jinping politica Washingtonului de a se menține neutru în privința independenţei Taiwanului, dar că îl va susţine dacă Beijingul decide unilateral să schimbe starea actuală.  

„Nu este exclusă utilizarea forţei militare americane. Există o distincţie între desfăşurarea la sol, puterea aeriană şi puterea navală”, a spus el în interviul exclusiv pentru Time, realizat la Casa Albă pe 28 mai, care s-a axat pe leadership-ul american într-o lume în schimbare.

Biden nu a spus, în schimb, dacă armata americană va lansa lovituri de la bazele sale din Japonia sau Filipine.

Directorul CIA, William Burns, a declarat că Xi Jinping a instruit armata ţării sale să fie pregătită să invadeze Taiwanul până în 2027.

Facebook

Comentarii