Viktor Orban dezlănțuit: Discursul revizionist trecut cu vederea la București

”Iată o națiune care a pierdut două treimi din țara sa ca urmare a unui război devastator în urmă cu o sută și câțiva ani, iar o treime din poporul său a ajuns în spatele granițelor străine. Cu toate acestea, această națiune nu a ales resemnarea și trecerea, ci lupta și supraviețuirea”, a declarat premierul maghiar Viktor Orban, în discursul său la ceremonia de inaugurare a Castelului Tisza din Geszt, în sud-estul Ungariei.

”Acum 104 ani, am fost supuși unui dictat crud, nemilos și nedrept. Milioane de maghiari au devenit străini în propria lor patrie. Cea mai mare parte a industriei maghiare și a pământului au fost pierdute. Marile noastre universități, orașele noastre cele mai frumoase, valorile noastre culturale și scenele definitorii ale memoriei noastre naționale au fost mutate dincolo de granițe.

Rănile care dor cel mai mult o națiune sunt cele care sunt invizibile pentru ochiul uman”, a spus Orban.

”După toți acești ani, este clar că dictatul de la Trianon a avut ca scop moartea națiunii noastre. Dar marile puteri obișnuite cu colonizarea nu cunoșteau caracterul maghiarilor. Au vrut să ne îngroape, dar nu știau că suntem semințe”.

”4 iunie este ziua tentativei de asasinat împotriva națiunii maghiare” (Viktor Orbán)

Evocând figura contelui István Tisza, prim-ministru al Ungariei în primul război mondial, Orban a insistat: ”Pacea în Europa s-a încheiat în ziua dictatului de la Trianon”.

Orban: ”Programul nostru este de unificare națională”

În opinia sa, coeziunea națională nu este doar un fapt, ci și un program. ”De fapt, programul nostru este un program de unificare națională”, a subliniat premierul ungar.

El a accentuat: ”Nu este suficient să ne amintim trecutul comun care leagă, trebuie să dorim și să planificăm un viitor comun. Dar mai întâi de toate, trebuie să visezi la asta. Este necesar să visezi la un viitor glorios”.

Orban a concluzionat: „Oricine ne recomandă să fim mici comite o crimă împotriva poporului maghiar. Suntem națiunea care are o casă în fiecare țară din Bazinul Carpatic. Noi suntem cei care facem întregul mai mult decât suma părților sale”, relatează hirado.hu.

Facebook

Comentarii