Astăzi se împlinesc 35 de ani de la masacrul din Piața Tiananmen (Piața Păcii Divine), din China. Momentul a rămas puternic marcat în istorie, după ce regimul de la Beijing a scos armata și tancurile pe stradă împotriva manifestanților, în special studenți, care cereau sfârșitul dictaturii.
În noaptea de 3 spre 4 iunie 1989, după aproape două luni de demonstrații ale studenților care cereau reforme politice și democratizare, soldați înarmați au intrat în centrul Beijingului cu ordinul de a „elibera” piața de protestatari.
Soldații au tras direct în mulțime, iar tancurile au călcat efectiv pe oameni, rezultând o baie de sânge care nu a fost oprită decât atunci când protestatarii au fost omorâți sau izgoniți.
O imagine emblematică este cea surprinsă de fotograful Associated Press, Jeff Widener: un bărbat într-o cămașă albă, cu sacoșe de cumpărături în mâini, care se oprește în fața unui șir de tancuri, blocându-le trecerea. Când primul tanc din șir încearcă să-l ocolească, bărbatul i se pune din nou în față.
Se întâmpla la o zi după ce Partidul Comunist Chinez ordonase reprimarea sângeroasă a protestelor pașnice pentru democrație de la Tiananmen, pe 5 iunie 1989.
Până astăzi, regimul de la Beijing cenzurează orice referire la masacrul de la Tiananmen. Inclusiv acțiunea de a comemora momentul poate duce la încarcerare în China.
Totuși, în fiecare zi de 4 iunie, comunitățile din diaspora chineză sau supraviețuitorii din exil comemorează tragedia.
Istoricii spun că autoritățile chineze ar fi putut să folosească tunuri cu apă, care nu ar fi ucis populația, dar au recurs deliberat la violență.
Bilanțul victimelor nu este cunoscut nici până astăzi, dar ar putea fi vorba de 1.000 de oameni – studenți de la 40 de universități, profesori și funcționari – care ar fi fost uciși de tancuri, în Piața Tiananmen.










