Rusia nu a fost invitată la ceremoniile prilejuite de împlinirea a 80 de ani de la Debarcarea în Normandia, pe 6 iunie, a anunţat Palatul Elysée, notează AFP și Agerpres.
„Nu va fi nicio delegaţie rusă. Condiţiile nu sunt îndeplinite, având în vedere războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei şi care s-a intensificat şi mai mult în ultimele săptămâni”, a indicat preşedinţia franceză.
În aprilie, „Mission Libération”, care organizează comemorările, indicase că Rusia va fi invitată, totuși, în numele contribuţiei Uniunii Sovietice, pe frontul de est, la victoria împotriva Germaniei naziste.
Franța a revenit, ulterior, asupra acestei decizii.
În cursul vizitei sale în Germania la începutul acestei săptămâni, Emmanuel Macron a anunţat că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, va participa la aceste comemorări în Normandia.
Vladimir Putin a fost invitat la ceremoniile prilejuite de împlinirea a 60 de ani în iunie 2004, alături de Jacques Chirac, apoi la cele pentru marcarea a 70 de ani în 2014, în pofida faptului că Rusia anexase Crimeea.
În schimb, el nu a fost invitat la cea de-a 75-a aniversare a „Zilei Z”, în 2019, când situaţia se blocase în estul Ucrainei, iar relaţiile erau deja tensionate puternic cu Occidentul.








