Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, a negat vineri orice livrare de arme a Phenianului către Moscova, calificând aceste acuzații drept „absurde”, potrivit presei de stat, citată de AFP și Agerpres.
Atât Coreea de Sud, cât și Statele Unite au acuzat în mod repetat Coreea de Nord că furnizează arme Rusiei, pe fondul sancțiunilor internaționale impuse celor două țări: Rusia pentru invazia sa în Ucraina și Coreea de Nord pentru programul său nuclear. Experții au avertizat că Phenianul ar putea intensifica testarea și producția de artilerie și rachete de croazieră, deschizând astfel calea pentru posibile livrări către Rusia.
Într-un comunicat publicat vineri de agenția oficială de știri KCNA, Kim Yo Jong a declarat că Phenianul nu are „nicio intenție de a-și exporta capacitățile tehnice militare în nicio țară”. Aceasta a acuzat, de asemenea, Seulul și Washingtonul că „induc în eroare opinia publică printr-un zvon fals că armele produse de noi sunt ‘destinate exportului în Rusia'”.
„Cel mai urgent pentru noi nu este să facem publicitate sau să exportăm ceva, ci să îmbunătățim pregătirile de război și capacitatea de descurajare a armatei noastre în ceea ce privește calitatea și cantitatea”, a declarat sora liderului nord-coreean.
În aprilie, Phenianul a mulțumit Moscovei pentru utilizarea dreptului de veto în Consiliul de Securitate al ONU pentru a bloca înființarea unui nou comitet de experți care să monitorizeze aplicarea sancțiunilor internaționale împotriva Coreei de Nord.
În martie, Coreea de Sud a declarat că Phenianul a trimis aproximativ 7.000 de containere de arme în Rusia pentru a fi utilizate în Ucraina, posibil în schimbul asistenței tehnice pentru programul său de sateliți spion.








