După premierul Marcel Ciolacu, și președintele Senatului, Nicolae Ciucă, general în rezervă, a afirmat, astăzi, că decizia ca România să trimită un sistem de apărare aeriană Patriot Ucrainei va fi luată în CSAT.
„Este un subiect care nu trebuie politizat. Este o decizie care se va lua în CSAT, așa cum a anunțat și domnul președinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu. Pe baza detaliilor care însoțesc o astfel de hotărâre, va urma o decizie asumată de la cel mai înalt nivel”, a declarat Nicolae Ciucă, care a subliniat că este vorba, totuși, de o chestiune complexă, care trebuie să fie bine cântărită.
Ciolacu: Ministrul Apărării are mari rețineri
Duminică seara, într-o intervenție la Antena 3, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei.
„Suntem trei state cu sistemul Patriot: Polonia, România şi Germania. Ştim poziţia Germaniei. Domnul Tusk este prim-ministru al Poloniei. La noi, conform Constituţiei, comandantul suprem al armatei este domnul preşedinte Klaus Iohannis. Eu nu am avut o discuţie încă, după vizita preşedintelui în Statele Unite. Am avut discuţii cu ministrul Apărării. Domnul ministru al Apărării are reţineri mari să dăm acest sistem, unul dintre sisteme să-l dăm în Ucraina”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a spus că decizia se va lua, totuși, în CSAT, împreună cu preşedintele României.
Președintele Klaus Iohannis a declarat recent, în timpul vizitei în SUA, că în Ucraina este nevoie de sisteme de apărare antiaeriană și că a existat o discuție intensă despre cine le poate oferi, fiind întrebată și România.
Șeful statului a adăugat că a vorbit despre acest subiect și cu Joe Biden și că va trebui să discute în CSAT pentru a găsi o soluție. El a precizat însă că „e inacceptabil ca România să rămână fără apărare antiaeriană”.
Sistemul Patriot este cel mai scump din dotarea Armatei române, iar Bucureștiul a plătit aproape 4 miliarde de dolari pentru șapte astfel de sisteme, dintre care au fost livrate patru.
Dintre cele patru, doar unul este funcțional, iar trei sunt în faze avansate de operaționalizare. Dacă va decide să cedeze Ucrainei un sistem Patriot va fi unul dintre acestea trei, a precizat șeful statului.










