Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose, candidatul aflat pe primul loc pe lista PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare, afirmă că PSD trebuie să aibă, la alegerile din acest an, un scor care să îi permită să ”depindă cât mai puţin de alţii” în actul de guvernare. ”Fiindcă nu totdeauna aliaţii pe care i-am avut la guvernare chiar au fost aliaţi, de multe ori au fost o frână”, argumentează Mihai Tudose, citat de News.ro.
Eurodeputatul Mihai Tudose avansează ideea generării, la alegerile din acest an, ”unui restart bun, pentru un preşedinte social-democrat”.
Un rezultat bun pentru PSD la locale l-ar convinge pe Marcel Ciolacu să candideze la prezidenţiale.
”Pentru domnul Ciolacu, că aşa cum am mai spus-o, dacă noi toţi l-am ales preşedintele partidului, păi înseamnă că e cel mai bun dintre noi. Dacă e cel mai bun, înseamnă că e bun şi să conducă România şi eu, hai să spun ca prieten al domniei sale, vă spun că chiar e bun. Dacă luăm un rezultat bun îl şi convingem, adică, să accepte, că asta e.
Apoi, cu acel rezultat la prezidenţiale să avem o opţiune pentru un restart foarte bun şi la alegerile generale să avem un guvern în care, o spun deschis, să încercăm să depindem cât mai puţin de alţii fiindcă nu totdeauna aliaţii pe care i-am avut la guvernare chiar au fost aliaţi, de multe ori au fost o frână şi să închidem anul acesta victorioşi, ca următorii 4-5 ani să fie ani de construcţie, să avem continuitate”, a afirmat Mihai Tudose, în discursul ţinut vineri, în prima de campanie electorală, la evenimentul de lansare a candidaţilor PSD Brăila.
Vicepreşedintele PSD le-a mai spus celor prezenţi la lansarea candidaţilor la alegerile locale din Brăila: ”Suntem într-o competiţie cu noi înşine, o competiţie bună pentru a ne depăşi rezultatul de data trecută”.










