Cancelarul german, Olaf Scholz, a fost primit, în această dimineață, de liderul chinez Xi Jinping, la sfârşitul vizitei sale de trei zile în China. Înaintea întâlnirii, Scholz și-a exprimat intenția de a discuta cu Xi Jinping despre o „pace justă” în Ucraina, relatează Agerpres.
„Întâlnirea mea cu preşedintele Xi se va concentra şi asupra modului în care putem contribui în continuare la o pace justă în Ucraina”, a spus Scholz, adăugând că a existat „un schimb intens între guvernele noastre de la ultima mea vizită în China”.
Această vizită survine în condiţiile în care Xi Jinping, care nu a condamnat niciodată în mod explicit războiul Rusiei împotriva Ucrainei, este vizat de criticile occidentale pentru apropierea sa faţă de Moscova şi de preşedintele rus Vladimir Putin.
Ce au discutat: pacea în Ucraina și cooperarea economică
De asemenea, vizita şefului guvernului german are loc într-un moment în care Uniunea Europeană se află în impas cu China, pe care o acuză că a inundat piaţa europeană cu produse low-cost.
Preşedintele Xi Jinping a spus, în timpul întrevederii cu Olaf Scholz la Beijing, că relaţiile cu Germania vor continua să se dezvolte în mod constant atât timp cât ambele ţări se vor respecta reciproc şi vor căuta „un teren comun”.
În opinia cancelarului Scholz, concurenţa dintre China şi Germania ar trebui să fie una corectă, un punct pe care urma să-l sublinieze în discuţiile sale cu Xi.
Înainte de întâlnirea cu Xi Jinping la Beijing, Scholz a mers în vizită în metropolele chineze Shanghai şi Chongqing.
El a fost însoţit, printre alţii, de Ola Kallenius, preşedintele Mercedes-Benz, şi Oliver Zipse, directorul executiv al BMW, arătând importanţa pieţei chineze pentru cea mai mare economie a Europei.










