Manuscrisele-surpriză ale lui Celine, donate Bibliotecii Naționale a Franței

Manuscrisul romanului „Moarte pe credit”, de Louis-Ferdinand Celine, care face parte dintre textele scriitorului regăsite în 2021, s-a alăturat colecţiilor deţinute de Biblioteca Naţională a Franţei (BnF), a anunţat joi instituţia franceză, citată de AFP conform Agerpres.

După ce a fost restituit moştenitorilor lui Celine, Francois Gibault şi Veronique Chovin, manuscrisul a intrat în fondul de carte al BnF „prin intermediul unei dări în plată a impozitului pe succesiune”, a precizat BnF într-un comunicat.

În august 2021, cei doi moştenitori au anunţat că au fost regăsite aproximativ 6.000 de pagini scrise de mână de scriitorul colaboraționist. Acesta le abandonase în iunie 1944, în momentul în care a părăsit Parisul pentru a se muta în Germania.

Până la moartea sa din 1961, Celine a susţinut că acele texte au fost arse de duşmanii lui. Scriitorul nu a ştiut că scrierile sale au fost recuperate şi ascunse de un luptător din Rezistenţă, Yvon Morandat.

La începutul anilor 1980, acesta din urmă le-a trimis unui jurnalist, Jean-Pierre Thibaudat. Instrucţiunile erau să le păstreze în secret atât timp cât văduva lui Celine, Lucette Destouches, era încă în viaţă. Ea a murit la vârsta de 107 ani, în 2019.

Ambiţia lui Jean-Pierre Thibaudat era de a transcrie manuscrisele. Însă nu a finalizat această activitate şi, atunci când i-a contactat pe moştenitori, aceştia au obţinut în instanţă un ordin judecătoresc pentru ca manuscrisele să fie confiscate şi să le fie retrocedate.

Francois Gibault, în vârstă de 91 de ani, este un avocat şi un scriitor care a fost un prieten apropiat al lui Lucette Destouches, iar Veronique Chovin, în vârstă de 71 de ani, era confidenta acesteia. Ei vor păstra celelalte texte ce compun miile de pagini recuperate.

„În Departamentul de Manuscrise de la Biblioteca Naţională a Franţei, unde va fi conservat, manuscrisul se alătură celui mai mare set din lume de manuscrise ale lui Celine”, a precizat BnF.

Colecţia menţionată include manuscrisul capodoperei lui Celine, „Voyage au bout de la nuit” (1932), şi pe cele ale altor trei romane: „Guignol’s band” (1944), „Feerie pour une autre fois” (1952) şi „D’un chateau l’autre” (1957).

„Mort a credit” este cel de-al doilea roman scris de Celine, în 1936, care povesteşte tinereţea eroului din „Voyage au bout de la nuit”, Bardannu, inspirată din cea a autorului. Eşecul de critică şi cel comercial al acestui roman l-au afectat foarte mult pe Celine.

Există şi un alt manuscris al romanului „Mort a credit”, împărţit în două secţiuni, păstrate într-o colecţie privată şi la Biblioteca Houghton a Universităţii Harvard. „Manuscrisul de la BnF este aşadar singurul text unitar şi complet care este conservat în Franţa şi care se află la dispoziţia cercetătorilor”, au subliniat reprezentanţii BnF.

Facebook

Comentarii