Norvegia va crește recrutarea în armată cu 50%

Guvernul norvegian a anunțat marți o amplă restructurare a forțelor sale de apărare, având ca obiectiv creșterea numărului de recruți militari prin modernizarea infrastructurii și crearea de noi poziții, relatează EURACTIV.

Potrivit declarațiilor oficiale, numărul recruților militari va crește semnificativ în următorii ani, cu obiectivul de a ajunge la 13.500 de recruți pe an, față de cei aproximativ 9.000 în prezent.

Ministrul Apărării norvegian, Bjørn Arild Gram, a subliniat importanța acestei măsuri, afirmând că este necesară o creștere a forței de muncă pentru a răspunde cerințelor actuale și viitoare de apărare a țării. Astfel, numărul recruților va fi crescut cu 50%, adică cu 4.500 de persoane, în următorii ani.

Norvegia are un sistem parțial de recrutare, care implică selectarea cetățenilor cu vârste cuprinse între 19 și 47 de ani pe baza unui test de aptitudini și a unei pregătiri militare de bază.

Pentru a facilita creșterea numărului de recruți și a capacitații de instruire, guvernul norvegian va moderniza și extinde Centrul de Instruire a Recrutilor din Terningmoen, situat la 140 de kilometri nord de Oslo. Acest centru va fi capabil să instruiască aproximativ 1.800 de recruți de patru ori pe an, în comparație cu aproximativ 300 în prezent.

De asemenea, vor fi create până la 400 de noi poziții pentru a gestiona eficient creșterea așteptată a numărului de recruți. Importanța acestei măsuri a fost subliniată de ministrul norvegian al Finanțelor, Trygve Slagsvold Vedum, care a evidențiat faptul că oamenii reprezintă cea mai importantă resursă a forțelor militare norvegiene.

Această decizie survine într-un context regional în care alte țări, cum ar fi Danemarca, au exprimat preocupări similare privind insuficiența personalului militar și au luat măsuri pentru a întări capacitățile de apărare.

Facebook

Comentarii