Tribunalul Basmanni din Moscova a decis, astăzi, arestarea în lipsă a şefului Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Vasil Maliuk, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Acuzația care îl vizează pe oficialul ucrainean este pentru terorism și ar fi legată de explozia la podul Kerci, din Crimeea.
„Prin decizia Tribunalului districtual din Basmanni de la Moscova, se decide să se impună lui Vasil Vasilievici Maliuk măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de două luni de la extrădarea acestuia pe teritoriul Rusiei”, spune hotărârea, care a fost publicată pe canalul de Telegram al instanţei.
Potrivit deciziei, Maliuk, care este şeful SBU din iulie 2022, adică atunci când deja începuse invazia rusă în Ucraina, a fost dat în urmărire şi aducere.
Potrivit ziarului rus „Kommersant”, motivul este atacul efectuat în octombrie 2022 cu un camion-capcană asupra podului Kerci din Crimeea, care a deteriorat grav infrastructura cheie care asigură legătura între Rusia continentală şi peninsula ucraineană, anexată ilegal de Rusia în 2014.
Sentinţa instanţei ruse a fost anunţată la o zi după ce preşedintele rus Vladimir Putin a vorbit despre o implicare a Ucrainei în atacul jihadist asupra sălii de concerte de la Crocus City Hall, lângă Moscova, care a făcut cel puţin 139 de morţi.
Atât Ucraina, cât și Occidentul au respins această ipoteză, în condițiile în care Statul Islamic a revenidicat, în mai multe rânduri, atentatul de la Moscova.








