Bilanțul victimelor atacului de lângă Moscova a crescut la 137 de morți, inclusiv trei copii, au anunțat duminică anchetatorii ruși. În ziua de doliu național după masacrul de la sala de spectacole Crocus City Hall, s-au înregistrat alerte cu bombă la Moscova și Sankt Petersburg.
„Identificarea cadavrelor victimelor este în curs de desfășurare. Până în prezent, trupurile a 137 de persoane, inclusiv trei copii, au fost găsite la locul atacului terorist”, se arată într-un comunicat al Comitetului de Investigații al Rusiei. Până acum, au fost identificate 62 de cadavre. La fața locului au fost găsite două puști Kalashnikov și aproximativ 500 de gloanțe.

Rusia se află în zi de doliu național, după masacrul dintr-o sală de concerte de lângă Moscova, cel mai mortal atac pe pământ european revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic.
Un aeroport din capitala rusă a fost închis, duminică, după ce pasagerul unui avion a anunțat că are o bombă în rucsac. Iar în orașul natal al președintelui Vladimir Putin, Sankt Petersburg, mii de oameni au fost evacuați dintr-un centru comercial, după ce un bărbat a anunțat că a pus o bombă în clădire.
Ș. Jianu








