Premierul suedez Ulf Kristersson se află la Washington, pentru a depune, în mod oficial, documentele de aderare la NATO. Șeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, urmează să primească documentele ratificării Suediei, potrivit News.ro.
După 200 de ani de neutralitate şi alți doi ani de negocieri, Suedia devine, astfel, al 32-lea stat membru al Alianţei Nord-Atlantice.
După această ceremonie, steagul suedez va fi arborat, alături de ceilalți aliați, în faţa sediului NATO de la Bruxelles.
Rusia a ameninţat săptămâna trecută să ia ”contramăsuri” împotriva aderării Suediei la NATO, care vor depinde de ”condiţiile şi amploarea integrării Suediei în NATO”.
Aderarea Suediei, după cea a Finalandei, anul trecut, înseamnă că toate ţările de pe malul Mării Baltice – cu excepţia Rusiei – sunt de acum membre ale Alianţei Nord-Atlantice.
Suedia şi Finlanda, în pofida faptului că erau apropiate militar de SUA prin faptul că fac parte din Uniunea Europeană, au preferat, istoric, să stea departe de Alianţă, formată în timpul Războiului Rece împotriva Uniunii Sovietice.
Suedia contribuie la forţe internţionale de menţinere a păcii, însă nu a mai fost implicată în vreun război de la un conflict cu Norvegia în 1814.
În afară de candidatura la aderarea la NATO, Suedia a semnat la începutul lui decembrie un acord prin care autorizează Statele Unite să aibă un acces la 17 baze militare de pe teritoriul suedez.










