În ultimul deceniu, lumea pare să fi intrat în era gerontocrației, o realitate reflectată în creșterea numărului de lideri mondiali în vârstă. Potrivit publicației spaniole La Razon, opt dintre cele mai populate 10 țări au acum la conducere lideri septuagenari sau octogenari. Odată cu această schimbare, se pune întrebarea despre impactul acestei tendințe asupra democrației și guvernanței globale.
India, care cu un deceniu în urmă avea un lider sub vârsta de 70 de ani, se află acum sub conducerea unui prim-ministru în vârstă de 73 de ani, Narendra Modi. Situația este similară și în alte țări, precum Indonezia și Pakistan, unde liderii recent aleși au peste 70 de ani. Fenomenul se datorează, în mare parte, consolidării regimurilor autocratice și derivei autoritare în cadrul unor democrații.
China, Rusia și Bangladesh sunt exemple elocvente ale acestei evoluții. Xi Jinping, la începutul celui de-al treilea mandat în fruntea Partidului Comunist Chinez la vârsta de 69 de ani, arată că în regimurile autoritare vârsta liderilor nu pare să fie un factor limitativ. Această tendință se reflectă și în Statele Unite, unde actualul președinte, Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, este cel mai în vârstă șef de stat din istoria țării.
În ciuda preferințelor electoratului american pentru lideri mai tineri, pragurile tot mai înalte pentru a intra în politică, cum ar fi necesitatea unor fonduri considerabile pentru campanii electorale, favorizează politicienii cu experiență și rețele consolidate de donatori. Această tendință se reflectă și în legislativ, unde lideri precum Nancy Pelosi și Mitch McConnell rămân activi în ciuda vârstelor înaintate.
Acest lucru contravine, într-o anumită măsură, așteptărilor majorității, sugerând o deconectare între alegători și clasa politică.
La polul opus, Europa pare să evite în general această tendință, alegând lideri mai tineri, cum ar fi Emmanuel Macron în Franța sau Sanna Marin în Finlanda.
