Cehia propune muniție pentru Ucraina din afara Europei

Mai multe ţări europene, printre care şi Franţa, sunt de acord cu achiziţionarea de către UE de muniţie produsă în afara Europei, pentru a sprijini în continuare efortul de război al Ucrainei, transmite AFP, potrivit Agerpres. Această propunere a fost iniţiată, ieri, de către Cehia și „se bucură de un mare sprijin din partea mai multor ţări”, a declarat premierul ceh Petr Fiala la finalul unei întâlniri care a reunit, la Paris, peste 25 de ţări aliate ale Kievului.

Premierul ceh a spus că aproximativ 15 ţări sunt pregătite să se alăture acestei iniţiative care îşi propune să răspundă penuriei de muniţie, în special de obuze de artilerie, din Ucraina.

Preşedintele Emmanuel Macron a apreciat că propunerea cehă este coerentă cu politica de până acum a UE şi a anunţat participarea Franţei la ea.

„Am cerut statelor nemembre ale UE să vină cu soluţii şi, prin urmare, vom participa la această iniţiativă”, a declarat şeful statului francez.

Premierul olandez Mark Rutte a afirmat că ţara sa va contribui la planul ceh cu „peste 100 de milioane de euro” şi că „alte ţări vor urma” această cale.

„În ceea ce priveşte muniţia, există această iniţiativă cehă foarte bună, care constă în cumpărarea de muniţie şi obuze din întreaga lume pentru Ucraina”, a explicat Rutte.

El a refuzat să precizeze care ţări din afara Europei ar putea fi solicitate să producă muniţiile ce vor fi livrate Ucrainei.

Facebook

Comentarii