Joe Biden îl susține pe Mark Rutte la șefia NATO

Președintele american, Joe Biden, îl susține pe premierul olandez Mark Rutte pentru a prelua șefia NATO, potrivit unui oficial american citat de POLITICO.

El ar fi susținut, deja, de două treimi din ţările membre NATO – peste 20 de ţări, spun surse din cadrul alianței, potrivit News.ro.

Mark Rutte, care îşi face campanie pentru acest post din noiembrie, este singurul nume propus de cele 31 de guverne membre ale alianţei, au precizat oficialii.

Conform regulilor NATO, secretarul general trebuie să fie decis „prin consens”, ceea ce înseamnă că Rutte trebuie să obţină sprijinul tuturor ţărilor rămase.

Un alt oficial NATO de rang înalt a confirmat că sunt în jur de 10 care încă se abţin de la un vot pozitiv.

Turcia, de pildă, a cerut ca Rutte să nu favorizeze ţările UE în cadrul alianţei, potrivit Bloomberg.

Ungaria, între timp, are neînţelegeri de lungă durată cu Rutte din cauza criticilor sale dure la adresa regresului democratic al ţării.

Țările baltice ar putea să nu-l susţină pe Rutte, având în vedere insistenţa lor asupra unui sprijin politic mai mare pentru o cale mai rapidă oferită Ucrainei de a adera la NATO.

Prim-ministrul estonian Kaja Kallas şi-a exprimat şi ea interesul pentru funcţia de conducere a NATO, dar nu şi-a declarat oficial candidatura. Acelaşi lucru este valabil şi pentru ministrul leton de externe, Krišjānis Kariņš.

Noul secretar general al NATO ar trebui să fie desemnat înainte de summitul de la Washington, din luna iulie.

Facebook

Comentarii