Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, anunţă că România a ajuns la un grad de absorbție de 95% din fondurile europene – 22,8 miliarde de euro.
”România a încasat, până la acest moment, 22,846 miliarde euro din alocarea finală de 24,071 miliarde de euro primită în cadrul Politicii de Coeziune din exerciţiul financiar 2014-2020, ajungând astfel la un grad de absorbţie de 95% din alocarea finală”, a spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, potrivit News.ro.
Adrian Câciu precizează că, în analiza Comisiei Europene, se mai află cereri de rambursare cheltuieli de încă 879 milioane euro. Acestea reprezintă declaraţii de cheltuieli transmise în lunile ianuarie şi februarie 2024.
La începutul anului 2023, România a avut un grad de absorbție de 73% și a încheiat anul cu 93%.
Potrivit Comisiei Europene, România este eligibilă și pentru fondul de coeziune pentru perioada 2021-2027, care asigură sprijin, între altele, pentru investiții în domeniul mediului și al rețelele transeuropene în domeniul infrastructurii de transport (TEN-T).
În acest sens, țării noastre i-a fost alocat un buget eligibil de peste 4 miliarde de euro.









