Simona Halep luptă până la capăt: „Adevărul va ieşi la iveală”

„Nu am avut intenţia de a mă dopa vreodată şi nici nu m-am dopat vreodată”, a declarat Halep.

Simona Halep se arată încrezătoare în privința șanselor de-a se mai întoarce în circuitul de tenis, după ce a părăsit vineri sediul TAS, în urma a trei zile de audieri.

„Nu pot să vă spun absolut nimic despre ce a fost la audiere. Dar pot să spun că audierea aceasta mi-a dat şansa să îmi prezint apărarea şi vreau să vă spun că încrederea mea este intactă referitoare la adevăr.

Şi sunt foarte încrezătoare că adevărul va ieşi la iveală şi se va demonstra că nu am avut intenţia de a mă dopa vreodată şi nici nu m-am dopat vreodată” a declarat Halep reporterilor din afara Curții de Arbitraj pentru Sport (TAS) în Orașul elvețian Lausanne.

Howard Jacobs, avocatul lui Halep, a spus că argumentele ei au fost auzite de cei de la CAS, dar nu este clar când instanța ar putea emite decizia.

Halep a afirmat că, dacă interdicția de patru ani ar fi menținută, cel mai probabil asta i-ar pune capăt carierei sportive.

Adam Neamțu

Facebook

Comentarii