Președintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, în plenul Parlamentului European, că Uniunea Europeană trebuie să îşi eficientizeze capacitatea de luare a deciziilor.
„Este evident că trebuie să eficientizăm capacitatea noastră de luare a deciziilor”, a spus Iohannis, care a precizat că UE dispune și în prezent de instrumente juridice şi instituţionale, iar acest lucru a fost verificat în timpul pandemiei covid.
Klaus Iohannis a îndemnat la analiză, „într-un context în care unii consideră că o eficienţă reală a mecanismelor de luare a deciziilor este imposibilă fără redeschiderea Tratatelor, în timp ce alţii exclud în mod radical această posibilitate”.
Șeful statului a tranșat lucrurile și a spus că votul cu majoritate calificată – două treimi din voturi – poate fi avut în vedere în anumite domenii, fără a fi necesară schimbarea tratatelor UE.
„Nu există nicio îndoială că măsuri precum cele discutate în legătură cu votul cu majoritate calificată în domenii specifice ale politicii externe şi de securitate pot fi luate fără redeschiderea Tratatelor”, a adăugat el în plenul PE.
„Fără a exclude modificarea Tratatelor la un moment dat, trebuie să folosim toate posibilităţile disponibile în cadrul Tratatelor pentru un proces de luare a deciziilor mai uşor şi mai rapid. România este pe deplin angajată în acest exerciţiu”, a subliniat Klaus Iohannis.
„Puterea incontestabilă a unei singure Europe”
Discursul preşedintelui face parte din seria de dezbateri ‘This is Europe’, iniţiată de Parlamentul European în 2022. El a ținut, astăzi, un discurs în plenul PE, la invitația președintei Roberta Metsola.
La discursul precedent, cel din 2018, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de unitate.
“Ca și în urmă cu cinci ani, când m-am adresat plenului Parlamentului European, vreau să reafirm încrederea mea și a poporului român în valoarea acțiunii europene unite și solidare, în puterea incontestabilă a unei singure Europe”, a accentuat Iohannis, și în discursul de astăzi, unitatea statelor europene.
Șeful statului a remarcat, cu acest prilej, modul cum Uniunea a răspuns la momente-cheie precum pandemia covid, războiul din Ucraina sau criza migrației.
Definind Uniunea ca fiind, prin excelență, un spațiu al liberei circulații, Klaus Iohannis a pledat, încă de la debutul discursului său, pentru primirea țării noastre în spațiul Schengen.
„Ridicarea, în martie, a controalelor la frontierele aeriene și maritime trebuie urmată, în mod firesc, în cel mai scurt timp, de eliminarea controalelor de la frontierele terestre. Doar astfel vom avea reflectarea corectă și concretă a contribuției pe care România o aduce la consolidarea securității întregii Uniuni”, a spus președințele țării, la Strasbourg.










