Sute de agricultori portughezi s-au alăturat, astăzi, protestelor care au loc în Belgia, dar și în Franța. Aceștia au blocat mai multe şosele, inclusiv două puncte de trecere a graniţei cu Spania, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Nemulţumirea este în creştere de la anunţul tăierii ajutoarelor destinate compensării scăderii producţiei agricultorilor”, a explicat, pentru France Presse, Nuno Mayer, purtător de cuvânt al agricultorilor care protestează în Portugalia.
Iniţiativa nu este susţinută de principala organizaţie din sector, Confederaţia agricultorilor portughezi, care consideră că guvernul s-a angajat să revină asupra reducerilor prevăzute.
Pentru a răspunde aşteptărilor agricultorilor, guvernul de la Lisabona a anunţat miercuri măsuri de susţinere în sumă totală de circa 500 de milioane de euro, menite mai ales să contribuie la remedierea consecinţelor secetei care afectează în mod deosebit sudul ţării.
Măsurile cuprind, de asemenea, o scădere a taxelor pentru combustibilul nerutier.
La Bruxelles, are loc un protest de amploare al agricultorilor, care se desfășoară în timp ce liderii UE discută la reuniunea Consiliului European.
Și în Franţa, agricultorii continuă să blocheze artere strategice, pentru a patra zi consecutiv.








