Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat sâmbătă că a descoperit o schemă de corupţie la achiziţionarea de armament de către armata ucraineană, valoarea totală a fraudei fiind de aproximativ 40 de milioane de dolari, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
Anunţul privind frauda de proporţii, confirmată de Ministerul Apărării ucrainean, va avea o rezonanţă uriaşă în ţara afectată de invazia rusă care durează de aproape doi ani, notează agenţia de presă britanică. Lupta pentru eradicarea corupţiei rămâne o problemă majoră în Ucraina, în contextul deciziei Uniunii Europene de anul trecut de a deschide negocieri oficiale de aderare cu Kievul.
Armamentul plătit nu a fost furnizat
SBU a informat că o investigaţie a „arătat că angajaţi ai Ministerului Apărării şi manageri ai furnizorului de arme Lvov Arsenal au delapidat aproape 1,5 miliarde de grivne (39,6 milioane dolari) în cadrul unei tranzacţii de cumpărare de obuze”.
„Potrivit anchetei, foşti şi actuali funcţionari de rang înalt din Ministerul Apărării şi manageri ai companiilor afiliate au fost implicaţi în delapidare”, transmite serviciul de informații, care a adăugat că deturnarea de fonduri a inclus achiziţionarea a 100.000 de obuze pentru armata ucraineană.
SBU a menţionat că un contract pentru obuze a fost semnat cu Lvov Arsenal în august 2022 – la şase luni după începerea războiului – şi că plata a fost făcută în avans, unele fonduri fiind transferate în străinătate. Cu toate acestea, armamentul plătit nu a fost furnizat şi unele fonduri au fost transferate ulterior în alte conturi din străinătate.
Potrivit comunicatului de presă citat, cinci persoane sunt vizate de anchetă. Unul dintre suspecţi a fost arestat în timp ce încerca să treacă frontiera ucraineană. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 12 ani de închisoare.
Ștefan Jianu








