Aflată pe calea aderării la UE, Republica Moldova încearcă să negocieze cu regiunea separatistă Transnistria.
O nouă dispută a apărut odată cu impunerea de către autorităţile de la Chişinău a unor taxe vamale la exporturile şi importurile transnistrene, parte a eforturilor ţării de a adera la Uniunea Europeană.
Viceprim-ministrul R. Moldova, Oleg Serebrean, a declarat că cele mai recent discuţii dintre părţi, care au avut loc marţi în principalul oraş transnistrean, Tiraspol, s-au concentrat asupra noului regim fiscal.
Potrivit acestuia, întâlnirea de la Tiraspol s-a desfășurat într-un cadru dificil, dar, cu toate acestea, s-au obținut rezulatate diplomatice.
Serebrean a respins acuzaţiile conform cărora noile reglementări ar dăuna afacerilor regiunii separatiste, spunând că ele implică creşteri modeste ale taxelor.
El a spus că locuitorii regiunii vor beneficia de facilităţi medicale şi şcoli în restul ţării.
Trei decenii de negocieri între Chişinău şi Tiraspol au produs puţine evoluţii în direcţia soluţionării disputei cu separatiştii, care se bazează foarte mult pe Moscova pentru asistenţă financiară.
Preşedinta Maia Sandu a declarat că R. Moldova ar putea continua pe calea spre aderarea la UE fără Transnistria, citând exemplul Ciprului ca precedent în discuţiile de aderare.
Noul Cod Vamal al Republicii Moldova a intrat în vigoare de la 1 ianuarie.










