Extinderea competenţelor Parchetului European a fost un numitor comun al luărilor de poziţie din partea miniştrilor de justiţie participanţi la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI).
Iar România s-a declarat deschisă acestei extinderi, informează Ministerul Justiției, într-un comunicat.
Ministrul Alina Gorghiu a participat la reuniunea JAI – prima zi s-a desfășurat ieri la Bruxelles – și a subliniat că ţara noastră are o bună cooperare cu Parchetul European, având ocupată întreaga schemă de 20 de posturi de procurori europeni delegaţi.
Ultimele două birouri teritoriale ale Parchetului European au fost deschise la Cluj-Napoca şi Timişoara.
În marja reuniunii, Alina Gorghiu a avut o întrevedere și cu ministrul Justiţiei din Franța, Eric Dupond-Moretti, iar principala temă de discuţie a fost cooperarea judiciară bilaterală.
Ministrul Justiţiei a avut, de asemenea, un dialog şi cu omologul din Belgia, Paul Van Tigchelt, discuţiile concentrând-se pe priorităţile din aria justiţiei ale viitoarei preşedinţii belgiene a Consiliului UE, pe combaterea criminalităţii organizate şi a traficului de droguri.
Un alt subiect s-a referit la condiţiile de detenţie din penitenciarele româneşti, care se ridică la standardele CEDO, a informat ministrul Alina Gorghiu.









