Israelul şi Hamas au luat în considerare, astăzi, să prelungească armistițiul în Fâşia Gaza, care să includă eliberarea de către gruparea islamistă palestiniană a unor ostatici bărbaţi sau militari, nu doar femei şi copii, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Şefii Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA (CIA) şi Serviciului de informaţii externe al Israelului (Mossad) s-au întâlnit, ieri, la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre posibila nouă fază şi ceea ce ar fi necesar pentru o prelungire a încetării a focului pentru alte câteva zile.
Negociatorii din Qatar s-au întâlnit cu responsabili ai Hamas înainte de reuniune, pentru a evalua disponibilitatea acestora de a agrea noii parametri.
Directorul CIA, William Burns, s-a aflat la Doha pentru discuţii și despre ostatici, potrivit autorităților americane.
Qatar, unde şi-au găsit refugiu mai mulţi lideri politici ai Hamas, a condus negocierile dintre gruparea islamistă palestiniană şi Israel.
Această încetare a focului a adus primul răgaz în Fâşia Gaza în ultimele şapte săptămâni.
În primele patru zile ale acordului de încetare a focului, combatanţii Hamas au eliberat 50 de femei şi copii israelieni care fuseseră luaţi ostatici. În schimb, Israelul a eliberat 150 de deţinuţi palestinieni din închisorile sale.








