– Domnule președinte, am putut constata cu toții că în această campanie pentru alegerile europarlamentare au fost dezbătute puțin, spre deloc, temele de interes european. Care considerați că este cauza pentru care nu s-au putut impune pe agenda publică de campanie subiectele majore care preocupă spațiul european?
– Temele europene nu au fost în dezbaterea partidelor politice, în primul rând datorită incompetenţei candidaţilor, inclusiv a acelora care au făcut unul – două mandate în Parlamentul European.
– Subiectele care dezbină cel mai mult Europa sunt cele referitoare la migrație si la reforma Uniunii Europene. Care va fi poziția dumneavoastră, dacă veți ajunge în Parlamentul European, în legătură cu aceste probleme?
– Este o prioritate ca, după alegeri, politicienii europeni să acţioneze ferm pentru a elimina motivele majore de insatisfacţie a cetăţenilor, cum ar fi: migraţia ilegală, actele de terorism sau ineficienţa sistemelor noastre de apărare a frontierelor, având ca obiectiv îndepărtarea acestor motive de îngrijorare ale cetăţenilor europeni. În acelaşi timp, oamenii politici trebuie să aibă curajul lansării noului program pentru Europa, adică evoluţia către federalizarea Uniunii Europene, ca soluţie de menţinere a UE alături de marile puteri globale – SUA, China sau Rusia.
– Care credeți că va fi performanța partidelor de dreapta la aceste alegeri? Și, având în vedere că se vorbește de mult timp de posibilitatea aglutinării acestor forțe, ce șanse dați în viitor acestui proiect și care credeți că e obstacolul major în realizarea lui?
– Partidele de dreapta, însumat, vor avea un rezultat politic mai bun decât alianţa PSD – ALDE. Atunci, chiar dacă alianţa va rămâne la putere, este clar că balanţa de putere politică în România se va echilibra, determinând o calmare a vieţii politice, dar şi posibilitatea obţinerii unor concesii în favoarea dreptei.
”Singura şansă de intrare a Republicii Moldova în UE este prin unirea cu România”
– Justiția din România a încasat lovituri grele de la actuala guvernare. Credeți că o coaliție de dreapta, odată ajunsă la guvernare, va întruni consensul necesar să repare ce s-a stricat în acești ani?
– Responsabili cu reparaţiile în justiţie sunt chiar magistraţii care trebuie să rezolve fără menajamente problemele legate de efectele celebrelor protocoale, dosarele de urmărire a magistraţilor sau dosarele în care probele au fost falsificate şi care au generat o scădere masivă a încrederii românilor în justiţie. Un rol fundamental în refacerea încrederii românilor în justiţie îl au CSM, Inspecţia Judiciară şi instanţele.
– PMP și-a arătat mereu interesul pentru situația din Republica Moldova. Asta și datorită preocupării dumneavoastră în calitatea de fost șef al statului. Cum vedeți viitorul Republicii Moldova: european pe cont propriu, prorus sau european prin unirea cu România?
– Din păcate, Republica Moldova nu are şanse să intre în Uniunea Europeană, Uniune care şi-a stabilit extinderea până la actualele frontiere estice. Acum extinderea urmează să aibă loc în Balcani. Singura şansă de intrare în Uniunea Europeană este prin unirea cu România, ceea ce îi va garanta şi securitatea prin apartenenţa la NATO.
Interviu realizat de Ciprian Blidaru









